Decizia CCR nr. 690/2023Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2023 · dosar 5.431/2/2017
Punctul 15
15. Referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă privind Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, formulate prin raportare la art. 61, 108 și 115 din Constituție, la paragrafele 15-18 ale Deciziei nr. 371 din 29 iunie 2023, precitată, Curtea a reținut că, potrivit art. 115 alin. (1) - (3) din Constituție, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, fiind vorba însă de ordonanțe simple, și nu de ordonanțe de urgență. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe, iar, dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Ordonanța de urgență nu este o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituționale care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unui caz excepțional (a se vedea Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2017, precitată, paragrafele 15-19). Cum în cauză este criticată o ordonanță de urgență, și nu o ordonanță simplă, rezultă că nu se poate vorbi despre necesitatea existenței unei legi de abilitare, așa încât critica formulată din această perspectivă este nefondată. ...
Sursa oficială ↗