Sari la conținut

Decizia CCR nr. 702/2023Punctul 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.12.2023
Dosarul
5.397/2/2017

23. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, în virtutea cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum și faptul că instanța constituțională nu se pronunță asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai asupra înțelesului său contrar Constituției dedus din raportarea la norme și principii constituționale, excepția de neconstituționalitate, astfel cum este formulată în prezenta cauză, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 148 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 18 august 2020, paragrafele 15 și 16). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie