Decizia CCR nr. 656/2023Punctul 20

20. Cât privește prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale, potrivit jurisprudenței instanței de la Strasbourg, instanțele care se pronunță cu privire la posibilitatea menținerii reclamantului în arest preventiv trebuie să examineze toate elementele relevante concrete, care sunt în măsură să confirme existența necesității acestei măsuri (Hotărârea din 8 iunie 1995, pronunțată în Cauza Mansur împotriva Turciei, paragrafele 55 și 56). Totodată, prin Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Tiron împotriva României, paragraful 38, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Smirnova împotriva Rusiei, paragraful 61, instanța europeană a statuat asupra necesității de a identifica indicii concrete care să justifice necesitatea menținerii privării de libertate, indicii care fac ca interesul public să prevaleze asupra prezumției de nevinovăție a inculpatului și a dreptului fundamental la libertatea individuală a celui arestat. Astfel, Curtea europeană a reamintit că nu se poate face o evaluare abstractă a caracterului rezonabil al duratei unei detenții (Hotărârea din 6 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza Patsuria împotriva Georgiei, paragraful 62) și că acesta trebuie examinat în fiecare caz, ținând seama de condițiile concrete. În dreptul intern, potrivit normelor procesual penale în vigoare (art. 234 din Codul de procedură penală), arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii. ...