Decizia CCR nr. 666/2023Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2023 · dosar 4.201/2/2018
Punctul 25
25. Potrivit art. 163 alin. (5^1) din Legea nr. 237/2015, în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 163 alin. (12) din același act normativ, se stipulează că deciziile de sancționare emise de A.S.F. cuprind motivele de fapt și de drept, mențiunea că persoanele și entitățile sancționate au dreptul de contestare conform art. 165, termenul în care se poate depune contestația, instanța căreia i se poate adresa și sunt comunicate persoanelor și entităților respective. Astfel, potrivit art. 165 alin. (1) și (2) din Legea nr. 237/2015, actele adoptate de A.S.F. cu privire la persoanele fizice și juridice pot fi contestate la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Contestația adresată Curții de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, măsurile dispuse de A.S.F. ...
Sursa oficială ↗