Decizia CCR nr. 646/2023Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2023 · dosar 2.390/114/2018
Punctul 16
16. Avocatul Poporului precizează, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 2.138D/2019, că susținerea reclamantului în sensul modificării textului de lege criticat, astfel încât, pe lângă funcțiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004, vechimea în magistratură să le fie recunoscută și ofițerilor de poliție judiciară cu studii superioare juridice, nu poate fi primită, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului de constituționalitate. În consecință, solicitarea invocată este inadmisibilă. În plus, arată că instanța de contencios constituțional a statuat, cu valoare de principiu, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006) și că stabilirea principiilor și a condițiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului (Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007). ...
Sursa oficială ↗