Decizia CCR nr. 641/2023Punctul 6

6. De asemenea se mai învederează că prevederile art. 21^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, în ceea ce privește sintagma „se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004“, sunt neconstituționale, întrucât transformă un proces care ar trebui să fie contravențional și judecat în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor într-un proces de contencios administrativ, determinând o situație injustă și discriminatorie, din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil și al utilizării căilor de atac, pentru cei care sunt sancționați contravențional, prin prisma efectelor pe care le produc cele două proceduri. Astfel, în procedura de contencios administrativ, pe lângă parcurgerea unei proceduri prealabile (aspect care în cauză nu a avut niciun rezultat, întrucât a fost revocată o decizie a Autorității de Supraveghere Financiară, deci un act administrativ, dar, cu toate acestea, această entitate a considerat că are efecte în continuare), conform Legii nr. 554/2004, dacă se introduce o acțiune, nu se poate obține imediat suspendarea, ci aceasta poate fi cerută și obținută în condițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, iar calea de atac este recursul, în timp ce calea de atac pentru contravențiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este apelul. Or, se apreciază că recursul își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, în timp ce apelul repune în discuție tot ceea ce s-a discutat în fața instanței de fond. De asemenea, actul Autorității de Supraveghere Financiară prin care se constată și se aplică sancțiunea este un act administrativ de autoritate, la a cărui analiză instanța judecătorească competentă nu va administra probele prevăzute de lege, conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Astfel, în virtutea reglementării criticate, contravenienții sunt cei care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție, cu toate că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură și, astfel cum s-a antereferit, instanța judecătorească competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României) a reținut că, din punctul de vedere al modului de constatare, de acuzare și de sancționare, contravenționalul se asimilează penalului. Acest lucru înseamnă că tot ceea ce reglementează legea, din punct de vedere procedural, cu privire la acuzare și la prezumția de nevinovăție, printre altele, se aplică mutatis mutandis și în contravențional, aspect care nu este satisfăcut prin normele criticate. În procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, contravenienții nu beneficiază de prezumția de nevinovăție și de căile de atac prevăzute pentru contravenții. În continuarea acestor susțineri, se mai învederează că neconstituționalitatea derogării de la procedura de drept comun aplicabilă contravențiilor reiese și din instituirea unei competențe exclusive de soluționare a litigiilor în materia pieței de capital în sarcina Curții de Apel București, împrejurare de natură să încarce în mod nejustificat rolul acestei instanțe și, ulterior, în calea de atac, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși contravențiile, în general, se soluționează, cu titlu generic, de către judecătoriile în circumscripția cărora s-a săvârșit contravenția. ...