Decizia CCR nr. 622/2023Punctul 15

15. În jurisprudența sa, Curtea a constatat că dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Codul de procedură penală - care împiedică judecătorul de cameră preliminară să dispună începerea judecății atunci când a înlăturat ca nelegale toate probele administrate în cursul urmăririi penale - țin seama tocmai de principiul separării funcțiilor judiciare, consacrat de prevederile art. 3 din Codul de procedură penală, având în vedere faptul că, într-o astfel de ipoteză, începerea judecății ar însemna ca instanța să efectueze ea însăși ancheta penală, substituindu-se organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, a permite judecătorului de cameră preliminară să evalueze dacă probele legal administrate în faza de urmărire penală sunt sau nu suficiente pentru susținerea acuzației înseamnă depășirea obiectului procedurii camerei preliminare și, în mod implicit, încălcarea principiului legalității procesului penal, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, în această etapă se verifică exclusiv legalitatea administrării probelor de către organul de urmărire penală. Sub acest aspect, Curtea a reținut că aptitudinea probelor de a susține acuzația se analizează de instanța de judecată în urma administrării întregului material probator [art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală], cu ocazia judecării fondului cauzei penale. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale art. 126 alin. (2) referitor la stabilirea prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată. ...