Decizia CCR nr. 599/2023Punctul 12
Punctul 12
12. Se afirmă că în perioada din 2010 până în prezent, de aplicare tranzitorie a legilor-cadru de salarizare, legiuitorul a suprimat unele dintre sporurile și suplimentele acordate potrivit legislației valabile în anul 2009 și a instituit, temporar, drepturi bănești în cuantum echivalent cu cuantumul fostelor sporuri și suplimente care nu au mai fost recunoscute prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în scopul de a nu scădea veniturile salariale ale bugetarilor în plată, în luna decembrie 2009. Aceste drepturi compensatorii tranzitorii au fost recunoscute prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și art. 3^1 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, iar existența lor „tranzitorie“ s-a perpetuat până în prezent, întrucât nu s-a reușit o aplicare completa a noului sistem de salarizare pentru personalul bugetar. În ciuda scopului legiuitorului de a le recunoaște doar temporar, ele încă supraviețuiesc ca elemente de salarizare, chiar și după intrarea în vigoare, de la 1 iulie 2017, a Legii-cadru nr. 153/2017, datorită strategiei legiuitorului ca această lege să intre în vigoare treptat, și nu dintr-odată. ...
Sursa oficială ↗