Sari la conținut

Decizia CCR nr. 562/2023Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
31.10.2023
Dosarul
103.109/299/2015

7. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât: (i) modificarea dispozițiilor criticate prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 constituie transpunerea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, demers ce reprezintă expresia exercitării obligației legiuitorului date în temeiul art. 147 din Constituție; (ii) pretinsa discriminare este învederată prin prisma efectelor în timp ale deciziilor Curții Constituționale și ale legii civile, problematică ce este tranșată prin art. 15 alin. (2) și art. 147 din Constituție, care dispun că atât legea civilă, cât și deciziile antereferite dispun și se aplică numai pentru viitor, având opozabilitate pentru toate persoanele ce se află în situații juridice identice; (iii) art. 485 alin. (1) și art. 634 din Codul de procedură civilă, menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, nu constituie reglementări de rang constituțional și nu au corespondent în textul art. 147 din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie