Decizia CCR nr. 577/2023Punctul 32
Punctul 32
32. De asemenea, Curtea a statuat că datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, pot fi contestate de către deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor, iar depunerea contestațiilor nu suspendă obligația de plată a contribuției trimestriale datorate. Contestațiile vor avea ca obiect datele aferente trimestrului pentru care au fost comunicate, potrivit art. 5 alin. (7) , și vor fi soluționate prin emiterea unui act administrativ, comunicat contestatarilor în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora, iar, potrivit art. 6 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, ulterior comunicării actului administrativ sau la expirarea termenului de 30 de zile, prevăzut la alin. (2) al aceluiași articol, contestatarul se poate adresa instanței de contencios administrativ potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Față de această împrejurare, prin Decizia nr. 475 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 12 noiembrie 2019, paragrafele 23 și 28, Curtea a constatat că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate raportate la normele fundamentale privind accesul liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, astfel că pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) și ale art. 24 din Constituție nu poate fi reținută. ...
Sursa oficială ↗