Decizia CCR nr. 575/2023Punctul 17

17. În acest context, Curtea învederează că, potrivit art. 30 din Legea nr. 4/2008, contravențiilor prevăzute de această lege le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, desigur, în condițiile stabilite de lege. Astfel, așa cum Curtea a arătat mai sus, în virtutea prevederilor art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, autorului contravenției i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede ca instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, aspecte care, însă, sunt chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii. Astfel, cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Decizia nr. 831 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019, paragraful 19). ...