Decizia CCR nr. 560/2023Punctul 10
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 31.10.2023
- Dosarul
- 10.972/3/2016
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Ulterior sesizării, în dinamica legislativă, prevederile art. 3 din Legea nr. 85/2014 au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022, având o structură și un conținut care diferă de redactarea inițială. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 în redactarea anterioară modificărilor aduse prin art. I pct. 2 din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative, care au următorul cuprins: „(2) Procedura prevăzută de prezenta lege se aplică și regiilor autonome“. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.