Decizia CCR nr. 568/2023Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2023 · dosar 186/103/2019
Punctul 23
23. Cât privește susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate referitoare la o posibilă aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 85/2014 ce rezultă din interpretarea mai multor prevederi care reglementează etape diferite ale procedurii insolvenței - în cadrul procedurii și ulterior încheierii acesteia -, Curtea constată că, potrivit Legii nr. 47/1992, precum și jurisprudenței Curții Constituționale, nu intră în atribuțiile sale soluționarea problemelor ce țin de interpretarea și aplicarea legii (Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14). Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. ...
Sursa oficială ↗