Decizia CCR nr. 537/2023Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.10.2023 · dosar 6.531/3/2017
Punctul 21
21. Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Prin urmare, accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituție, are deplina competență de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 180 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 11 august 2023, paragrafele 19-21). ...
Sursa oficială ↗