Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 81
Punctul 81
81. Apreciază că obiecțiile referitoare la dispozițiile art. XXVII alin. (3) din lege nu sunt întemeiate. Reține că norma juridică contestată este redactată într-un stil clar și precis, fiind folosiți termeni cu înțeles comun, utilizabili în vorbirea curentă, astfel încât textul să fie deprins cu ușurință de către destinatarii acestuia. Precizează că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actul normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile, care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă, fiind recomandat ca norma să fie clară, dar suplă în aplicare, fără a prescrie în detaliu eventuala procedură aplicabilă în vederea implementării sale. În acest scop, fiecare subiect de drept stabilește, prin conducerea sa, procedura internă incidentă. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și, totodată, observă că, în numeroase cauze, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate/inadmisibile obiecțiile/excepțiile de neconstituționalitate invocate, reținând că, sub aparența unor critici referitoare la ambiguitatea și neclaritatea textelor de lege, se solicită interpretarea acestora, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. Subliniază că existența unor probleme de interpretare și aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Legea fundamentală, reține că simpla menționare a unui articol din Constituție nu este suficientă în considerarea/aprecierea caracterului neconstituțional al dispoziției legale contestate, fiind imperios necesară argumentarea susținerii. Subliniază, totodată, că neconstituționalitatea unui text de lege presupune în mod obligatoriu nerespectarea unor principii ori dispoziții din Legea fundamentală, iar eventualul caracter nedrept, injust al unei dispoziții legislative față de anumite persoane, așa cum susțin autorii sesizării, precum și modalitățile de punere în practică a normei criticate nu pot echivala cu neconstituționalitatea reglementării respective. ...
Sursa oficială ↗