Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 106

106. În același registru al analizei, consideră relevantă Decizia Curții Constituționale nr. 232 din 10 mai 2013, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit căreia „Raportat la legea criticată, Curtea reține că Guvernul a acționat pentru respectarea termenului-limită acordat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului până la care trebuia adoptată o nouă reglementare legislativă în materia restituirilor imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. În considerarea urgenței adoptării proiectului de lege, Guvernul a optat pentru procedura de legiferare pe care a considerat-o potrivită raportată la situația dată. Curtea nu poate reține critica potrivit căreia, prin procedura de legiferare aleasă, Guvernul a încălcat rolul constituțional al Parlamentului. A apelat la această procedură o singură dată de la învestirea sa, iar Parlamentul avea posibilitatea să voteze o moțiune de cenzură care să ducă la demiterea Guvernului și, implicit, la respingerea proiectului de lege. Așadar, este responsabilitatea Guvernului de a folosi o procedură legislativă de natură a răspunde mai repede la o situație de fapt ce necesită urgență“. Consideră că poate fi avută în vedere, deopotrivă, în sensul celor de mai sus, și Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, în care Curtea a reținut că „examinarea Programului de guvernare 2013-2016 (...) relevă importanța domeniului de reglementare al legii, inclusiv din perspectiva obiectivelor asumate de Guvern. (...) Astfel, urgența și celeritatea procedurii au fost motivate în corelație cu adoptarea bugetului pe 2014 și cu faptul că în același an, 2014, începe un nou exercițiu bugetar la nivelul Uniunii Europene. Chiar dacă aceste susțineri nu sunt suficient de argumentate (câtă vreme Guvernul nu a precizat cum ar putea influența aceste modificări - cuprinzând anumite măsuri de descentralizare în raport cu obiectivele propuse - elaborarea de proiecte în vederea absorbției fondurilor europene, în baza noilor competențe), ele susțin recurgerea la procedura angajării răspunderii asupra unui proiect de lege în contextul obiectivelor avute în vedere de Guvern, astfel cum rezultă acestea din expunerea de motive a legii și din Programul de guvernare. Este evidentă intenția Guvernului de a accelera un proces care trenează de peste 20 de ani și de a realiza o corelare a unui segment de legislație, incident în domeniile supuse procesului de descentralizare“. Totodată, precizează că faptul că o parte din reglementările cu caracter fiscal intră in vigoare la 1 ianuarie 2024 ține, de exemplu, de specificitatea mecanismelor de resort fiscal, precum și de rațiuni de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor. Astfel, în anumite cazuri este necesar să se țină cont de principiul anualității/periodicității care caracterizează regimul de plată/declarare a obligațiilor fiscale, cu scopul de a evita aplicarea concomitentă a două regimuri fiscale în cursul aceleiași perioade de timp și de a potența în acest mod administrarea facilă și conformarea corectă a contribuabililor. Din aceleași considerente, precizează că majoritatea măsurilor care constituie obiectul proiectului de act normativ criticat vor produce efecte, din perspectivă bugetară, în anul 2024, în concordanță cu termenul de implementare din Recomandarea Consiliului privind existența unui deficit public excesiv (31 decembrie 2024). Totuși, apreciază că acest aspect nu este de natură să afecteze condiția aplicării imediate a legii adoptate prin procedura asumării răspunderii, mai cu seamă că această posibilitate legală nu este supusă niciunei condiții, oportunitatea demersului fiind apanajul exclusiv al Guvernului. În acest sens, invocă, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, prin care Curtea Constituțională a constatat că legea asupra căreia Guvernul și-a angajat răspunderea (cu termen de intrare în vigoare la 1 ianuarie a anului următor) este constituțională. Consideră că motivarea Curții Constituționale din decizia invocată este aplicabilă și în cazul Legii privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, pentru care Guvernul a recurs la procedura angajării răspunderii, nu doar din rațiuni de oportunitate, ci mai ales datorită situației obiective care reclama o intervenție de urgență prin prisma consecințelor profund negative care s-ar produce în lipsa acesteia. Mai arată că, potrivit doctrinei de specialitate, procedura de asumare a răspunderii Guvernului este indicată atunci când un Guvern „dorește să promoveze extrem de repede o lege pe care o consideră vitală pentru programul său de Guvernare. În astfel de cazuri, singurele șanse ale Guvernului de a promova un proiect de lege sunt fie adoptarea unei ordonanțe de urgență, fie angajarea răspunderii Guvernului asupra respectivului proiect de lege. Alegerea variantei ordonanței de urgență comportă anumite riscuri, în cadrul controlului asupra legislației delegate, poate să modifice prevederile acesteia sau chiar să o respingă.“ ...