Sari la conținut

Decizia CCR nr. 509/2023Punctul 29

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.10.2023
Dosarul
56/46/2018

29. Curtea a amintit și faptul că legislația anterioară intrării în vigoare a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu reglementa trei grade de jurisdicție în materia conflictelor de muncă, opțiunea legiuitorului în sensul instituirii a două grade de jurisdicție fiind constantă și, totodată, constituțională, astfel cum rezultă din deciziile Curții Constituționale mai sus menționate, care își păstrează valabilitatea și în această cauză. Recursul, în concepția noului Cod de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac, permisă în anumite condiții prevăzute de lege, în timp ce apelul joacă rolul fostului recurs, în sensul că este o cale ordinară de atac, cu efect devolutiv. Astfel, hotărârile judecătorești ce puteau fi supuse recursului potrivit vechiului Cod de procedură civilă, drept cale ordinară de atac cu efect devolutiv, specifică litigiilor de muncă, pot fi atacate cu apel în condițiile noului Cod de procedură civilă și ale Legii nr. 2/2013. Practic, coroborând prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă cu cele ale art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că, în noua concepție normativă, recursul nu a fost și nici nu este încă implementat ca o cale de atac extraordinară aplicabilă conflictelor de muncă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie