Decizia CCR nr. 513/2023Punctul 9
Punctul 9
9. Ca urmare, autorii excepției consideră că dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât încalcă accesul liber la justiție. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 670 din 18 mai 2011. De asemenea, amintesc că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este să apere drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice sau iluzorii, în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Totodată, amintesc că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, în acest sens fiind Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României. ...
Sursa oficială ↗