Decizia CCR nr. 510/2023Punctul 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.10.2023 · dosar 304/91/2020
Punctul 31
31. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituție, Curtea reține că autorii excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză invocă o diferență de tratament între funcționarii care participă la proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile și viceprimarii care participă la aceleași proiecte, diferențe care se manifestă prin plafonarea veniturilor de natură salarială pentru prima categorie și acordarea în mod neîngrădit a acestora celei de-a doua categorii, în cotă de până la 25%. Analizând aceste aspecte, Curtea, prin Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, antereferită, paragraful 36, a apreciat că această critică nu poate fi reținută, întrucât funcționarii publici și aleșii locali (care fac parte din categoria aleșilor locali) se află într-o situație juridică diferită. Așadar, nu se poate vorbi despre încălcarea acestui principiu decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea și Decizia nr. 838 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, paragraful 25). În cazul de față, opțiunea legiuitorului a avut în vedere un criteriu obiectiv menit să limiteze cheltuielile cu personalul angajat din cadrul administrației publice locale. ...
Sursa oficială ↗