Sari la conținut

Decizia CCR nr. 515/2023Punctul 27

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.10.2023
Dosarul
561/57/2019

27. În considerarea celor de mai sus și a criticilor de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză, Curtea Constituțională reține că, prin natura sa, paguba iminentă nu se poate disocia de latura sa materială, concretă, nici cea actuală, nici cea previzibilă, din viitor, având în vedere că suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepție de la regula executării lui, iar excepția trebuie să răspundă unor imperative de urgență și de necesitate, care să se justifice rațional prin iminența producerii în mod real a unei pagube cuantificabile, actuale sau eventuale, instanța putând aprecia asupra semnificației, întinderii și gravității acestei pagube și dispunând în consecință măsura suspendării executării respectivului act administrativ pentru o perioadă determinată de timp. Totodată, legiuitorul a luat în considerare și posibilitatea amenințării unui interes general, și nu doar particular, referindu-se la perturbarea gravă, în viitor, a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, această ipoteză acoperind și cazul de față, înfăptuirea justiției reprezentând un serviciu public, iar autoarea excepției invocând interesul realizării justiției și al garantării independenței justiției. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie