Decizia CCR nr. 521/2023Paragraful 46

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.10.2023
Paragraful 46
Astfel, observăm că obligația inițiatorului legii de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii rezultă din prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 (care reia reglementarea similară din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), potrivit căruia: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești“. În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a analizat sfera de cuprindere a sintagmei „acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești“ care determină activarea obligației legale a autorităților competente de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii și a reținut că această sintagmă se referă „numai la actele normative care privesc în mod direct organizarea și funcționarea autorității judecătorești, precum modul de funcționare al instanțelor, cariera magistraților, drepturile și obligațiile acestora etc., pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii“ (Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Prin Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Curtea, pornind de la rolul constituțional al Consiliului de garant al independenței justiției recunoscut de art. 133 alin. (1) din Constituție, a arătat că „proiectele de legi care implică un aviz al Consiliului sunt cele precum actele normative privind statutul judecătorilor și procurorilor (care cuprind dispoziții referitoare la drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, incompatibilități și interdicții, numirea, promovarea, suspendarea și încetarea funcției de judecător sau procuror, delegarea, detașarea și transferul judecătorilor și procurorilor, răspunderea acestora etc.), reglementat în prezent prin Legea nr. 303/2004, organizarea judiciară (instanțele judecătorești - organizare/competențe/ conducere, Ministerul Public - organizare/competențe/conducere, organizarea și funcționarea Institutului Național al Magistraturii, compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor, bugetele instanțelor și parchetelor etc.), reglementată în prezent prin Legea nr. 304/2004, sau organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul materiei în Legea nr. 317/2004“.
Sursa oficială ↗