Decizia CCR nr. 516/2023Punctul 18

18. Cu privire la pretinsa discriminare a cesionarului dreptului la despăgubire față de titularul inițial al dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, din perspectiva plafonării legale a cuantumului despăgubirilor cuvenite, Curtea a constatat că aceste critici sunt neîntemeiate. În acest sens a reținut, în esență, că cele două categorii de persoane se află, într-adevăr, în aceeași situație juridică, în calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de legislația din domeniu, însă tratamentul juridic diferit aplicat cesionarilor se justifică în mod obiectiv și rezonabil, astfel că nu se poate constata crearea unei discriminări. Astfel, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, precitată, paragraful 18, Curtea a reținut că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenței constituționale și europene, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalitățile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit, Convenția lăsând statului contractant o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012). ...