Decizia CCR nr. 498/2023Paragraful 10

Prin urmare, toate cele de mai sus prezentate sunt subsumate principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind o aplicare la nivel infraconstituțional în materia insolvenței și în materia contractelor de leasing financiar, iar nerespectarea prevederilor legale în materie se poate converti într-o încălcare a acestui principiu. Astfel, Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție că una dintre cerințele respectării Constituției și a supremației acesteia este respectarea legilor pe care puterea legislativă le-a edictat, obligație care incumbă inclusiv legiuitorului. Cu privire la incidența principiului legalității în cadrul procesului de adoptare a actelor normative, Curtea Constituțională, spre exemplu prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 85, a subliniat că acest principiu constituțional, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art. 1 alin. (3) din Constituție, impune ca atât exigențele de ordin procedural, cât și cele de ordin substanțial să fie respectate în cadrul legiferării. Astfel, regulile referitoare la fondul reglementărilor și procedurile de urmat nu reprezintă scopuri în sine, ci instrumente menite să asigure calitatea normelor, care să slujească cetățeanului. Atât prin jurisprudența Curții Constituționale, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei) s-a statuat că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, conducând la caracterul de lex certa (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). De asemenea, instanța de contencios constituțional a mai stabilit că o normă juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi și să nu permită arbitrarul sau abuzul (Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 25).