Decizia CCR nr. 495/2023Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.10.2023 · dosar 19.856/325/2019
Punctul 13
13. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că atât în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă și de previzibilă, astfel încât să permită cetățeanului să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, așa încât acesta să fie capabil să prevadă, în mod rezonabil, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. În acest sens, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunțată în Cauza Hertel împotriva Elveției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că previzibilitatea nu trebuie neapărat să fie însoțită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să se adapteze schimbărilor de situație. De asemenea, și în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Marii Britanii, instanța europeană a decis că legea internă, care înglobează atât dreptul scris, cât și pe cel nescris, trebuie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. De asemenea, se invocă bogata jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește previzibilitatea legii, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 7 iunie 2012, pronunțată în Cauza Centro Europa 7 S.R.L. și Di Stefano împotriva Italiei, paragraful 142, în care s-a arătat că nivelul de precizie al legislației interne, care nu poate să prevadă toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conținutul legii respective, de domeniul pe care intenționează să îl reglementeze și de numărul și statutul celor cărora li se adresează. Totodată, se subliniază că o normă este previzibilă dacă oferă o anumită garanție împotriva atingerilor arbitrare din partea puterii publice (Hotărârea din 24 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Tourancheau și July împotriva Franței, paragraful 54) și contra aplicării extensive a unei restricții în detrimentul justițiabilului (Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunțată în Cauza Baskaya și Okçuoğlu împotriva Turciei, paragraful 36). ...
Sursa oficială ↗