Sari la conținut

Decizia CCR nr. 478/2023Punctul 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.09.2023
Dosarul
34.095/3/2018

28. Ulterior actelor de sesizare, dispozițiile legale criticate au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 iulie 2020, nemaifiind păstrată soluția legislativă criticată. Însă, având în vedere cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, respectiv faptul că acestea au fost soluționate sub imperiul normelor criticate, precum și considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanța de contencios constituțional urmează să analizeze prevederile legale criticate cu care a fost sesizată, astfel cum și-au produs efectele în cauză. Așadar, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate în forma avută înainte de modificarea acestora prin actul normativ antereferit. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie