Decizia CCR nr. 475/2023Punctul 19

19. Distinct de acestea, Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate, prin motivarea formulată, tinde și la modificarea și completarea textelor criticate în sensul extinderii sferei de interes în contextul dat dincolo de interesul fiscal. Or, critica având un atare obiect excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. Astfel, în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestei prerogative, a adoptat Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, Curtea Constituțională neavând competența de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar de a verifica și evalua conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și de a constata constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora (pentru identitate de rațiune, a se vedea Decizia nr. 162 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, paragraful 27). Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. ...