Decizia CCR nr. 474/2023Punctul 17

17. În această ordine de idei, limitarea dezbaterilor doar la admisibilitatea revizuirii se justifică și prin prisma faptului că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, motiv pentru care, în cadrul judecării acesteia, nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. De asemenea, Curtea a reținut că, în ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Ca atare, demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese (a se vedea Decizia nr. 346 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, paragraful 18). ...