Decizia CCR nr. 474/2023Punctul 22

22. Referitor la invocarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea apreciază că este lipsită de relevanță în cauză, deoarece, cu acel prilej, a constatat că este neconstituțională lipsirea de calea de atac a recursului în litigiile având ca obiect „alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Or, împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă (existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri) se poate declara recurs, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv. Aceasta este concluzia la care a ajuns Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a tranșat această chestiune prin Decizia nr. 17 din 20 mai 2019 privind examinarea sesizării formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la „admisibilitatea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 noiembrie 2019. ...