Decizia CCR nr. 469/2023Punctul 36

36. Se susține că instituirea unui anumit prag valoric al fluctuației valutare, respectiv de 52,6%, reprezintă o încălcare a art. 44 și 147 din Constituție, precum și a Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019. În același sens, se apreciază că pentru a interveni impreviziunea este necesar ca, pe lângă condiția privind consistența valorică și persistența temporală, să fie îndeplinită și condiția potrivit căreia debitorul să nu fi avut intenția expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit. Se mai arată că nu poate fi considerată impreviziune situația în care obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Obligația lunară de achitare a ratelor de credit trebuie să reprezinte o abatere majoră de la situația avută în vedere la momentul contractării. Or, ținând cont de faptul că debitorii au contractat credite pentru o perioadă îndelungată, respectiv 20-30 de ani, analiza impreviziunii nu se poate raporta doar la ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Fiind o perioadă foarte scurtă, nu se poate concluziona că această creștere a ratelor raportat la dobânda variabilă este una ireversibilă. Prin urmare, reglementarea celor două prezumții absolute de impreviziune este complet deficitară. Legea nr. 52/2020 este antinomică dreptului pozitiv intern în vigoare, întrucât introduce 3 cazuri de impreviziune prezumate absolut de legiuitor, prezumții care nu pot fi înlăturate prin niciun mijloc de probă, simpla îndeplinire a situației-premisă ducând automat la impreviziune, independent de neîndeplinirea celorlalte condiții ale dreptului comun. Se invocă repere din jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018 și Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019. ...