Decizia CCR nr. 469/2023Punctul 43
Punctul 43
43. Cu referire la neconstituționalitatea art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 se arată că acesta încalcă art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, în componenta privind calitatea legii și principiul securității juridice, întrucât instituie o interdicție generală, aplicabilă tuturor creditorilor debitorului care formulează notificare de dare în plată, deși interdicțiile trebuie să fie strict reglementate. Ca atare, textul criticat nu precizează dacă interdicția înscrierii în Biroul de credit are în vedere strict debitul restant aferent contractului ce face obiectul procedurii dării în plată prevăzute de Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 52/2020, sau interdicția este aplicabilă oricărui debit restant aparținând unui debitor care a formulat o notificare de dare în plată. De asemenea, nu clarifică situația înscrierilor negative efectuate în Biroul de credit anterior notificării de dare în plată, pentru ipoteza foarte frecventă a debitorilor care acumulează restanțe și ulterior formulează notificare de dare în plată. Rațiunea juridică a textului criticat pare să fie conservarea bonității debitorului care apelează la procedura dării în plată, neexistând niciun temei juridic, de lege lata, pentru radierea înscrierilor negative efectuate anterior notificării de dare în plată, ceea ce evident contravine scopului reglementării. ...
Sursa oficială ↗