Decizia CCR nr. 451/2023Punctul 18
Punctul 18
18. În aceste condiții, dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. s) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 fac referire, cu titlu generic, la vehiculele care nu sunt asigurate de răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, conform legii, fără a distinge între formele de asigurare mai sus analizate, respectiv contractul RCA încheiat de către persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, conform art. 3 din Legea nr. 132/2017, și contractele de asigurare de frontieră, încheiate potrivit art. 30 din Legea nr. 132/2017. Prin urmare, sancțiunea reținerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestuia se aplică, în condițiile lipsei asigurării de răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, tuturor vehiculelor care nu sunt asigurate de răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, indiferent dacă aceste vehicule sunt înmatriculate sau înregistrate în România ori într-un alt stat. ...
Sursa oficială ↗