Sari la conținut

Decizia CCR nr. 455/2023Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.07.2023
Dosarul
677/224/2017

19. În continuare, în ceea ce privește criticile referitoare la lipsa proporționalității individualizării legale și judiciare a pedepselor, ca urmare a reglementării, prin dispozițiile de lege criticate, a condiției referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, Curtea a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Curtea a constatat că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite -, iar, pe de altă parte, judiciară - o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat, totodată, importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental - care face obiectul limitării impuse de sancțiune - și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, din cauza aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul și maximul special al pedepsei -, dar totodată îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului (Decizia nr. 307 din 19 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 19 octombrie 2022, paragraful 18). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie