Decizia CCR nr. 436/2023Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2023 · dosar 1.153/98/2018
Punctul 20
20. În ceea ce privește conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Or, în speța de față fiind vorba despre aplicarea Legii nr. 29/2018, în virtutea rolului constituțional al instanțelor de judecată, le revine acestora competența de a stabili dacă persoanele care au formulat acțiuni și au litigii pe rolul acestora intră sub incidența dispozițiilor care prevăd anularea unor obligații fiscale, utilizând metoda interpretativă, respectiv interpretarea logică, rațională și teleologică a normelor de drept. În acest sens, printr-o jurisprudență constantă (a se vedea Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14), Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii, statuând că nu intră sub incidența controlului de constituționalitate aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau prin recurs în interesul legii). ...
Sursa oficială ↗