Decizia CCR nr. 411/2023Punctul 22

22. Referitor la susținerea potrivit căreia se ajunge la situația paradoxală ca o faptă contravențională să fie practic imprescriptibilă, din punct de vedere sancționator, ceea ce, în opinia autoarei excepției, determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, Curtea constată netemeinicia acesteia. Astfel, cu privire la instituirea unor termene de prescripție, prin Decizia nr. 251 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008, Curtea a reținut că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Or, potrivit dispozițiilor de lege criticate, respectiv art. 31 din Legea nr. 50/1991, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 din aceeași lege se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Ca atare, considerentele mai sus menționate din jurisprudența Curții Constituționale sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză, în sensul că instituirea unor anumite termene de prescripție nu afectează accesul liber la justiție. De altfel, jurisprudența Curții Constituționale este în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93, că liberul acces la justiție nu este absolut și că el poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție. Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014). ...