Decizia CCR nr. 417/2023Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2023 · dosar 12.753/3/2018
Punctul 65
65. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție, prin Decizia nr. 331 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.212 din 11 decembrie 2020, paragraful 32, Curtea a statuat că atât timp cât măsurile criticate în cauză, referitoare la acțiunea Guvernului de a suspenda efectele art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, au fost adoptate de către Guvern în exercitarea competenței constituționale de a legifera, prin intermediul ordonanțelor de urgență, respectând prevederile art. 115 din Constituție, nu se poate concluziona că a interferat cu atribuția Parlamentului de a legifera. ...
Sursa oficială ↗