Decizia CCR nr. 438/2023Punctul 18
Punctul 18
18. Potrivit art. 2 din Legea nr. 151/2014, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii, consiliile de administrație sau directoratele societăților tranzacționate pe Piața RASDAQ aveau obligația de a convoca adunarea generală pentru a decide fie efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor pe o piață reglementată sau un sistem alternativ de tranzacționare, fie delistarea. Legiuitorul a acordat un drept de retragere acționarilor în următoarele situații: (i) în situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, acționarii au dreptul de a se retrage din societate în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (ii) adunarea generală nu se desfășoară din cauza neîndeplinirii condițiilor legale de cvorum sau majoritate; (iii) adunarea generală nu se desfășoară în termenul de 120 de zile stabilit la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014; (iv) adunarea generală decide să înscrie acțiunile pe o piață reglementată, însă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) respinge cererea [art. 3, 4 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 151/2014]. ...
Sursa oficială ↗