Decizia CCR nr. 382/2023Punctul 6

6. Referitor la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) -(3) din Constituție, se arată că accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, prin art. 6 paragraful 1 din Convenție, art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Acest drept de acces la justiție trebuie să fie unul efectiv, și nu doar iluzoriu, iar limitarea dreptului de acces la justiție poate fi permisă numai în măsura în care nu este atinsă substanța acestui drept de liber acces la justiție. În acest sens, se invocă Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lungoci împotriva României, paragrafele 36 și 39, prin care s-a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. De asemenea, prin Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, Curtea Constituțională a stabilit că lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic. Aceste considerente sunt și cele pentru care Curtea Constituțională a ales în practica sa recentă să își reconsidere jurisprudența și să stabilească noi exigențe în sarcina legiuitorului ori să adapteze exigențele constituționale deja existente în diverse domenii ale dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, paragrafele 19-21). Se mai susține că trebuie avută în vedere împrejurarea că procedura de emitere a ordinului de protecție, chiar și provizoriu, deși nu prezintă caracter penal potrivit legii naționale, are un caracter punitiv, restrictiv de drepturi și preventiv, vizând asigurarea respectării unui drept important, respectiv acela al respectării integrității fizice și psihice între membrii de familie, astfel încât lipsa unei căi de atac aduce atingere - în substanța sa - dreptului de acces liber la justiție, astfel cum este consacrat în art. 21 din Constituție (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012), precum și în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează în mod absolut asupra necesității existenței dublului grad de jurisdicție în materie penală. În acest sens, dispozițiile art. 22^1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 217/2003 arată că existența riscului iminent, condiție necesară pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, rezultă și din probele strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, atunci când actele de violență domestică fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor fapte care intră sub incidența dispozițiilor art. 199 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. ...