Decizia CCR nr. 390/2023Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.07.2023 · dosar 4.161/233/2016
Punctul 18
18. Curtea a stabilit că scutirea autorităților publice, care intră sub incidența textului de lege criticat, de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor bugetare are o justificare obiectivă și rațională, întrucât ar fi absurd ca autoritățile respective - beneficiare de alocații bugetare - să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă ce revine aceluiași buget, acestea fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa. De asemenea, Curtea a statuat că principiul egalității, prevăzut de Constituție pentru cetățeni, nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile care le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. ...
Sursa oficială ↗