Sari la conținut

Decizia CCR nr. 383/2023Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.07.2023
Dosarul
897/99/2019

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, referitor la încălcarea principiului separației puterilor în stat, că legiuitorul dă posibilitatea Comisiei Europene/donatorului public (participant la raportul juridic dintre organul de la nivel statal sau european și beneficiarul plăților din fondurile europene) să determine prin simpla sa conduită unilaterală, pur potestativă, momentul de început al curgerii termenului de prescripție, Comisia Europeană devenind, astfel, un organ al puterii legislative din România, în condițiile în care numai prin lege se poate determina momentul de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă a dreptului de a stabili creanțe bugetare. Astfel, un organ al puterii executive (Comisia Europeană) devine un organ al puterii legislative (Parlamentul României) și un actor activ, participant la raportul reglementat și determinat prin propria conduită, pur potestativă, ceea ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și ale art. 61. Așadar, nu Parlamentul României, ci Comisia Europeană sau donatorul public internațional devine organul care stabilește momentul de început al prescripției prin simpla emitere a unei declarații finale de închidere a programului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie