Sari la conținut

Decizia CCR nr. 383/2023Punctul 33

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.07.2023
Dosarul
897/99/2019

33. Cu privire la încălcarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că autorii excepției susțin că textul criticat este discriminatoriu prin raportare la normele privind creanțele fiscale datorate statului. Se constată că această critică este neîntemeiată, deoarece, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 17 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010). Curtea a mai reținut că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Totodată, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie