Decizia CCR nr. 340/2023Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2023 · dosar 1.261A/2023
Punctul 12
12. Nerespectarea instituției reîntoarcerii legii este incidentă inclusiv în cazul amendamentelor admise referitoare la art. 148, care instituie regimul juridic al contravențiilor prevăzute de Legea învățământului preuniversitar. Or, prin raportare la art. 73 alin. (3) din Constituție, regimul juridic al contravențiilor nu se află sub incidența domeniilor rezervate în mod expres legilor organice, motiv pentru care normele juridice de drept contravențional fac parte din categoria legilor ordinare, iar prin raportare la art. 75 alin. (1) din Constituție, Camera decizională în această materie este Camera Deputaților. Ca atare, în virtutea prevederilor art. 73 alin. (3) raportat la art. 75 alin. (1) din Constituție, se impunea întoarcerea legii la Camera Deputaților, în calitate de for decizional în materie contravențională. Or, nerespectarea acestei proceduri atrage declararea neconstituționalității întregii legi. ...
Sursa oficială ↗