Sari la conținut

Decizia CCR nr. 339/2023Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.06.2023
Dosarul
1.262A/2023

9. În motivarea neconstituționalității procedurii de adoptare prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) lit. n) și ale art. 75 alin. (1) din Constituție se arată că, în domeniul rezervat legii organice - reprezentat de organizarea generală a învățământului, orice inițiativă legislativă sau proiect de lege se supune adoptării Senatului, în calitate de Cameră decizională. Cu toate acestea, nu toate normele juridice prevăzute în cadrul proiectului Legii învățământului superior se subsumează categoriei de norme juridice care reglementează organizarea generală a învățământului. Astfel, prin raportare la complexitatea raporturilor juridice care pot lua naștere în sfera domeniului învățământului, nu toate normele juridice cuprinse în acte normative care au ca obiect reglementarea învățământului se pot circumscrie sferei organizării generale a învățământului. Cu alte cuvinte, ar fi eronat să se stabilească o identitate între sfera reglementărilor care vizează sistemul de învățământ superior, în ansamblu, și totalitatea normelor juridice care se subsumează conceptului constituțional reprezentat de organizarea generală a învățământului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie