Decizia CCR nr. 339/2023Punctul 116
Punctul 116
116. În ceea ce privește art. 96 alin. (3) și (4) din legea supusă controlului de constituționalitate, care acordă scutire de la plata impozitului pe venit persoanelor fizice care desfășoară activități de tutoriat, angajate la operatori economici implicați în programe de învățământ superior dual, Curtea constată că nu este întemeiată critica formulată din perspectiva învederată de autorii sesizării, în sensul că acest beneficiu este acordat prin trimitere la prevederile art. 60 pct. 2 din Codul fiscal, referitoare la scutirea de impozitul pe veniturile din salarii a persoanelor ce desfășoară activități de creare de programe pentru calculator. Susținerea potrivit căreia prevederile art. 96 alin. (3) și (4) din lege ar fi inaplicabile, determinând o insecuritate juridică, nu poate fi reținută, întrucât prevederile legale trebuie interpretate coroborat, existând, sub acest aspect, o deplină coerență în modul de redactare a prevederilor în discuție. ...
Sursa oficială ↗