Decizia CCR nr. 339/2023Punctul 123
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 21.06.2023
- Dosarul
- 1.262A/2023
123. Având în vedere această realitate faptică și normativă, Curtea apreciază că legiuitorul a utilizat în mod judicios o formulare acoperitoare, care să permită soluționarea tuturor posibilelor ipoteze ce ar apărea în practică. Referirea la principiul simetriei, în acest context, face trimitere, în mod logic, la simetria formelor sub aspectul actului de înființare. Considerentele dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale cu privire la inaplicabilitatea principiului simetriei în dreptul public își mențin neștirbită valabilitatea, dar, așa cum a subliniat chiar instanța de contencios constituțional, această aserțiune vizează modul de organizare și funcționare a autorităților statale, care sunt guvernate de norme de drept public și care, prin însăși rațiunea lor, sunt concepute pentru a exercita puterea de stat, înțeleasă ca aptitudinea de a exprima și realiza voința generală a poporului ca voință obligatorie pentru întreaga societate. Or, este evident că instituțiile de învățământ superior, fie ele și de stat, nu întrunesc această caracteristică definitorie a ideii de autoritate publică și, implicit, nu este incident raționamentul Curții Constituționale invocat de autorii sesizării referitor la inaplicabilitatea principiului simetriei în dreptul public. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.