Decizia CCR nr. 335/2023Punctul II

II. Cu privire la competența Guvernului de a reglementa dispoziții cu caracter normativ pe calea hotărârilor, prin Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, precitată, Curtea a statuat că hotărârile Guvernului sunt acte adoptate în scopul aplicării legii, în sensul reglementării unor modalități concrete și detaliate de aducere la îndeplinire a măsurilor prevăzute de lege, astfel cum impune art. 108 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor“. Prin urmare, dispoziția legală prin care se atribuie Guvernului competența de a legifera în materii ce intră în sfera de reglementare a legii, și nu a hotărârii Guvernului, nu poate avea natura unei simple „soluții tehnice, în concordanță cu atribuțiile Guvernului și cu specificul raporturilor juridice de interes pentru o astfel de reglementare normativă“. Curtea a reținut că, „deși ar avea un aparent temei legal, o asemenea hotărâre a Guvernului depășește rolul său constituțional de strictă aplicare și detaliere a normei legale - de rang superior - deoarece, prin conținutul său, reglementează în mod direct și distinct (...), având, în definitiv, același obiect de reglementare ca și legea examinată în prezenta cauză. Totodată, chiar dacă materia reglementată prin legea examinată intră, prin specificul său, în domeniul de activitate și în sfera raporturilor juridice de interes specifice Guvernului, nu se poate justifica această manieră de reglementare, în sensul atribuirii de competență de legiferare“. Or, regimul constituțional al hotărârilor Guvernului este stabilit de dispozițiile art. 108 din Constituție, potrivit cărora hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, emise în scopul bunei administrări a executării cadrului normativ primar, care reclamă stabilirea de măsuri și reguli subsecvente, care să asigure corecta aplicare a acestuia. Hotărârile se adoptă întotdeauna în baza legii, secundum legem, și asigură aplicarea sau aducerea la îndeplinire a legilor. Astfel, norma de reglementare secundară trebuie să fie conformă normei de reglementare primară, în niciun caz nu poate fi contrară și nici nu poate completa sau modifica norma de reglementare primară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 89). Or, dispozițiile criticate legiferează în mod direct materii ce intră în sfera de reglementare a legii, în ce privește protecția datelor cu caracter personal și, corolar, respectarea dreptului la viață privată. Reținând că aceste norme trebuie să respecte anumite exigențe de stabilitate, previzibilitate și claritate, Curtea ar fi trebuit să constate, în acord cu jurisprudența sa constantă, că delegarea atribuției de a stabili aceste norme către Guvern, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, determină o stare de incertitudine juridică și încalcă principiul securității raporturilor juridice. Subliniem că, pentru a respecta dispozițiile art. 26 și art. 53 din Constituție, aspectele esențiale referitoare la restrângerea exercițiului dreptului fundamental la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal trebuie să fie reglementate numai prin lege. În aceste condiții, dispozițiile Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2022 privind înființarea, administrarea și dezvoltarea infrastructurilor și serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autoritățile și instituțiile publice, prin trimiterea la acte administrative, cu forță juridică inferioară legii, care să reglementeze, în absența unor norme cu forța juridică a legii, ca act de reglementare primară, categoriile de date prelucrate în Platforma de cloud guvernamental, politica și strategia privind implementarea, operarea, mentenanța și dezvoltarea ulterioară a Cloudului privat guvernamental, regulile privind migrarea și interconectarea în Cloudul privat guvernamental a sistemelor informatice și a serviciilor publice electronice ale instituțiilor și autorităților aparținând administrației publice, criteriile generale de asigurare a confidențialității, securității, interoperabilității, precum și accesul la datele autorităților și instituțiilor publice găzduite în Cloudul privat guvernamental încalcă prevederile cuprinse în art. 61 și în art. 108 din Constituție, precum și art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii, întrucât destinatarii legii, pentru a-și conforma conduita, nu se pot raporta decât la prevederile lacunare ale acesteia. Totodată, prin delegarea unei atribuții ce aparține în exclusivitate legiuitorului primar către Guvern, legiuitor secundar, sunt încălcate și dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat. În concluzie, în considerarea argumentelor mai sus prezentate, apreciem că legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (3) , (4) și (5) , art. 26, art. 53, art. 61, art. 108, precum și ale art. 147 din Constituție. ...