Decizia CCR nr. 317/2023Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că, în interpretarea dată dispozițiilor criticate de către Ministerul Justiției și de Curtea de Apel Târgu Mureș, emiterea unui ordin de modificare a statelor de funcții de personal al instanțelor, respectiv modificarea efectivă și emiterea deciziilor de numire în funcția de grefier-arhivar cu studii superioare ar fi imposibile, adică aceste operațiuni/măsuri ar fi contrare normelor legale indicate. Astfel, dispozițiile art. 38, 43 și 44 din Legea nr. 567/2004 sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează în sensul că acestea ar împiedica emiterea unui ordin de modificare a statelor de funcții de personal al instanțelor, respectiv modificarea efectivă și emiterea deciziilor de numire în funcție de grefier-arhivar cu studii superioare. ...
Sursa oficială ↗