Decizia CCR nr. 305/2023Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.05.2023 · dosar 1.778/256/2019
Punctul 6
6. Judecătoria Medgidia opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de detenție, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, potrivit art. 56 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, și că susținerea acesteia este consemnată în hotărârea pronunțată, drept garanție a respectării drepturilor sale fundamentale. Se mai arată că procedura reglementată prin dispozițiile legale criticate se realizează cu citarea persoanei condamnate și a penitenciarului, că, în cadrul acesteia, persoana condamnată poate depune la dosarul cauzei memorii și concluzii scrise și, totodată, că aceasta își poate angaja un avocat. De asemenea, se menționează că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil nu sunt aplicabile în etapa executării pedepsei. ...
Sursa oficială ↗