Decizia CCR nr. 297/2023Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.05.2023 · dosar 1.252/87/2019
Punctul 19
19. Este de menționat că recunoașterea acestor drepturi salariale prin ordinul menționat nu a modificat cu nimic scadența acestor diferențe salariale, în sensul că diferențele sunt scadente lunar, în perioada 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, din momentul în care salariul trebuia achitat la nivelul maxim aflat în plată, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, astfel că stabilirea unui alt moment de la care ar curge aceste dobânzi - data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale - reprezintă o intruziune nepermisă a legiuitorului în sfera de activitate a puterii judecătorești, singura în măsură să asigure interpretarea legilor, încălcând totodată supremația legilor, și în special a dispozițiilor legale care reglementează daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale care curg de la scadență, și nu din momentul recunoașterii lor prin acte administrative. Din acest punct de vedere sunt incidente prevederile art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza întâi și ale art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), iar acest din urmă element este acoperit de daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale, care se cuvin de la scadență, și nu de la data recunoașterii dreptului prin acte administrative. ...
Sursa oficială ↗