Decizia CCR nr. 308/2023Punctul 19
Punctul 19
19. Totodată, Curtea a observat că autorul excepției pleacă de la o premisă greșită, aceea că dispozițiile criticate îi exclud de la dreptul de a obține liberarea condiționată pe acei deținuți care nu dispun de mijloacele necesare achitării despăgubirilor. Or, chiar din modul de reglementare a acestor dispoziții rezultă că îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare este circumstanțiată, tocmai din perspectiva posibilităților financiare individuale ale fiecărui condamnat care solicită liberarea condiționată, acesta având posibilitatea să dovedească faptul că nu a avut resursele materiale necesare îndeplinirii obligațiilor civile. Astfel, neîndeplinirea acestei condiții va putea fi constatată doar dacă cel condamnat, care solicită liberarea condiționată, nu își îndeplinește cu rea-credință obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, iar nu în toate cazurile, indiferent de existența sau nu a resurselor materiale. ...
Sursa oficială ↗