Decizia CCR nr. 247/2023Punctul 15
Punctul 15
15. În aceste condiții, Curtea a constatat că, drept urmare a comunicării actului de sesizare, așadar având posibilitatea de a analiza acest act și, eventual, studiind dosarul de urmărire la arhiva instanței, inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată pot verifica regularitatea sesizării instanței, competența acesteia, legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală. Toate acestea constituie premise ale conduitei procesuale pe care inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată o vor manifesta în etapa măsurilor premergătoare din cadrul procedurii de cameră preliminară și în funcție de care se va declanșa ori nu etapa soluționării cererilor și excepțiilor invocate, așadar „procedura în camera preliminară“, reglementată de art. 345 din Codul de procedură penală, care la alin. (1) prevede că „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4) , judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului“. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că legiuitorul a reglementat premisele în vederea exercitării de către inculpat, celelalte părți și persoana vătămată a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la contradictorialitate, în procedura de fond a camerei preliminare, prin aceasta fiind respectate drepturile și interesele legitime ale persoanelor implicate în această procedură, lipsa de diligență a acestora, atitudinea lor pasivă concretizată în neinvocarea vreunei excepții ori formularea vreunei cereri cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală neputând fi convertită într-un fine de neconstituționalitate a normei procesual penale criticate. ...
Sursa oficială ↗